28 octombrie 2006

distorsiuni

intr-una din serile trecute - nu mai stiu cand pentru ca de mult am pierdut notiunea timpului, insa, ceva mai recent a inceput sa nu-mi mai pese - intr-una din serile trecute deci, in timp ce citeam atent internetul, privirea periferica mi-a fost atrasa de-o stire a televizorului: un adolescent agresiv, si-a luat elan si cu un pumn bine tintit sau pur si simplu puternic a ucis un alt adolescent mai putin agresiv. pe fondul sonor al chiraielilor rudelor (ambilor adolescenti) indurerate, se prezenta o imagine (postuma) de la locul faptei. in exact locul din sala de clasa in care o viata fusese luata si altele distruse, o lumanare licarea spre aducere aminte. fiind ea - lumanarea - montata intr-o halba de bere.

in acel moment o teama m-a cuprins: poate realitatea sa fie mai distorsionata ea insasi decat in mintea mea?


09 octombrie 2006

:'( / ;)

era foarte de mult un imparat care cu un ochi plangea si cu cel'lalt radea. nu-mi mai amintesc exact care era motivul sau pentru ca insasi povestea mi-a fost spusa de mult insa precis avea el un motiv serios.

era oare scindat imparatul intre viata de familie si cariera? avea el o pasiune ascunsa pe care n-o putea cultiva fiind prea ocupat cu intalnirile cu ceilalti imparati [aicea ma indoiesc - pe vremea aia nu se inventase schi-ul deci asta ar cam trebui sa iasa din discutie]? sau poate inca de pe-atunci devenise constient de o anumita duplicitate pe care nu reusea nici in ruptul capului sa si-o asume?

cert este doar faptul ca imparatul plangea/radea si uite-asa si-a trait viata pan' la adanci batraneti. si, mai mult decat atat, despre asta s-a scris si o poveste. poveste din care, la un moment dat ar fi trebuit sa invatam ceva. buba e ca ceva-ul ala imi cam scapa. si nici cel mai tare cip de-a fost inventat nu m-ajuta sa ma uit inapoi si sa realizez: CE?






01 octombrie 2006

francofonia vietii

eu si cu fancofonia am avut o relatie scurta dar sinuoasa - se mai mira cineva? totul a inceput cu studierea hartii bucurestiului si elaborarea de strategii complicate menite sa-mi aduca victoria in lungul razboi al drumului de dimineata dinspre casa spre birou. seara e ceva mai simplu pentru ca in ultima vreme ma intorc la ore la care doar amatorii de liniute mai sunt pe strazi. ori astia se misca repede. in fine, relatia a continuat prin aplicarea nici uneia dintre strategiile elaborate pentru simplul fapt ca lucrurile au mers ca unse de capul lor. iar aici curba sinusoidei a inceput sa aiba un trend ascendent. a urmat ulterior un mic palier in care l-am vazut la stiri pe presedintele unei republici la fel de francofone insa nitel mai bananiera decat a noastra scotindu-si dezinvolt AZP-ul dintre bucile c#rului. iar imediat dup-aia sinusoida a inceput sa coboare si-anume in momentul in care am constat ca toate evenimentele de care ar fi meritat sa te apropii si sa tragi un cadru, doua, taman se terminasera putin inainte ca eu sa aflu de ele. am ridicat din umeri si taman cand credeam ca nimic nu se mai poate intampla, ieri seara iau parte activa la urmatorul dialog:
- buna seara
- ...
- dati-mi si mie, va rog, doua cutii de Tuborg
- aaa, pai nu putem.
- ok, nu-i bai, las aicea banii si-mi iau eu din frigider ca-i la-ndemana
- pai nu putem dom'le, n-auziti? ca nu ne lasa astia cu francofonia. ne arde daca ne prinde. ne arde rau.
asta ca cand mie nu-mi ardea gatlejul dupa proletarul lichid. zau asa, tragi ca boul zi lumina la birou si cand s-ajungi acasa si sa-ti astamperi setea, n-ai cu ce, ca noi tre' sa ne integram undeva si pentru asta trebuie sa dovedim cat de virtuos e cetateanul roman.

noroc ca s-a terminat. de-acuma stiu ca maine dimineata, la volanul masinii EI de constructie frantuzeasca, imi voi face nervi prin trafic insa fara sa mai
am nevoie de nici o strategie.


26 septembrie 2006

ni'c nou supt soare. sau...

iarasi ma uit in urma si vaz ca-i mult de-atunci, de ultima data. ma-c incet, incet in jos si de fiecare data cand cred ca-am atins minimul curbei constat ca, de fapt minusul axei y are valente nebanuite. mult timp n-am mai spus nimica (asta nu inseamna ca as face-o acum) din pricina constientei faptului ca s-a cam spus totul inainte. mai mult, n-am intarit cele spuse anterior din cauza unei mari dileme care ma bantuia. intre timp insa m-am lasat supt. de energie, de nervi, de timp, de tot. in asta insa, printre dezavanajele eviente, da din coate si-un mare avantaj: astia au reusit sa suga si dilema din mine. desi, daca stau sa ma gandesc bine, orice dilema aduce cu ea si o certitudine: macar stii precis ca nu ti-e clar nimic.

... si ramas eu asa fara dilema si implicit fara certitundine, ma uit in urma (iara, ce dreacu sa fac?) si gasesc o poza de pe vremea cand baietii din VV isi promovau ultimul album (hm) si pareau sa fie din nou pe val (nu chiar acelasi care odinioara "ii arunca in cortul ei"). si-mi dau seama ca daca pe certitudini nu, atunci macar pe premonitii ma pot baza. chit ca la un moment dat habar n-aveam ce inseamna.


asa-i ca (iar) n-am spus ni'ca? pai nici n-am promis altceva...

03 iulie 2006

oficial exist

s-amplinit luna de cand n-am mai vazut nimic. asta nici macar atunci cand m-am scremut. am constatat pur si simplu ca am inceput sa tin aparautul mai mult in rucsac decat in mana. cat despre ridicatul la ochi... parca se face cu dreptunghiul ala mic de sticla spre tine, nu? sa fie oare de la caldura? sau de la vraishtea ce-mi domneste prin cap. sau poate de la ochelarii care mi s-au recomandat? asta in contextul in care nu pot totusi sa cred ca s-au terminat chiar toate imaginile...

si m-am vazut astfel cantonat in pattern-uri: un concert 'ici, un salon 'colo, poate se mai insoara cineva si prind vreo doua cadre reusite. nici macar din amica blonda care si-a tras coafura noua si interesanta n-am scos nimic pentru ca... n-am vazut-o.

cu toate astea astazi am vazut doi pescarusi. care n-ar fi reprezentat mare lucru daca nu s-ar fi profilat pe nori frumosi, luminati de un soare jos in timp ce se roteau deasupra institutiei care-mi mananca zilele cu consecventa. insa de aici si pana la imortalizare calea e lunga. si n-am strabatut-o. si totusi am inceput sa mai sper putin. sau poate poate nu-i decat o incapatanare mai mare decat mine cea care ma indeamna sa scormonesc printre amintiri, doar, doar am ratat ceva. insa amintirile astea - zau asa - ma fac sa ma intreb: oare (mai)






exist?

02 iunie 2006

consecventa?

cu multi ani in urma am decis ca beam cam mult. sau, mai rau, cam prea regulat. ori regularitatea nu prea-mi era caracteristica pe atunci. cum nu-mi e nici acum - insa asta-i alta poveste. in contextul respectiv s-a ivit hotararea de a mai lua o pauza. n-as putea spune ca m-am simtit mai bine. nici mai rau insa, pentru o buna bucata de vreme sistemul a functionat. asta pana m-am intalnit nas in nas cu un festival al berii si-am cedat. ciudat este ca inca ma incapatanez sa cred ca berea (usor ilegala din punctul meu de vedere) bauta in acea seara a fost primul pas pe drumul pe care merg acum.

de putina vreme am constientizat din nou regularitatea de care vorbeam anterior. si-atunci, pentru ca va amintiti - nu ma caracterizeaza - am intrerupt-o cu o noua pauza. insa nu-i tocmai simplu pentru ca ispita pandeste la tot pasul. si n-am nici un chef sa iau cine stie ce drum de la inceput...de-aia incerc de data asta s-o iau putin mai analitic. in fond, anii scursi ar trebui sa fi avut si ei o influenta...

asta ca sa stim precis despre ce este vorba


pe furis. a se observa diagonala descendenta - moralizatoare


bere fara... alcool? filtru? frontiere? zahar? noima? dobanda? numar?


eliberare... oare?



sau doar o zbatere?

25 mai 2006

phoenix

"supravietuitorii se reinventeaza - renasc din propria lor cenusa precum pasarea phoenix". reinventandu-se insa e clar ca nu mai pot fi ce au fost inainte. si ca nici intr-un eventual "dupa" nu mai pot fi ce sunt acum. si-atunci unde-i beneficiul? adica ok, anterior erai intr-un fel. si oamenii te iubeau pentru asta. si tu ii iubeai. chiar pe ei sau pe altii. insa, la un moment dat ceva a mers prost si au aparut cele doua variante: renunti sau supravietuiesti. supravietuind insa nu vei mai fi chiar la fel. si alti oameni te vor iubi. si tu pe ei. si odata trecerea facuta, nu mai poti decat sa speri ca in urma va mai ramane un semn, sau macar o dara, ceva.



14 mai 2006

structuri...

cand ma gandesc la structura am in minte imaginea unei chestii robuste, menita sa se autosustina si sa-i sustina si pe altii. cand privesc insa una metalica, "paienjenis" este primul cuvant care-mi trece prin minte. ori menirea primordiala a plasei e sa te captureze. sau, daca nu, macar sa te incurce. si de-aici (din nou) dilema: care parte a perceptiei este cea corecta? si in oricare dintre varianet: este structura buna sau diabolica? pentru ca cel mai mult ma sperie combinatia celor doua interpretari: soliditate-captura.

zilele trecute m-am trezit iarasi prins intr-o structura veche de cand lumea. mai veche si mai solida decat piramidele. si de-atunci ma intreb ce-ar trebui sa fac s-o distrug si sa ies din ea. si mai mult decat atat: cat de mari pot fi pagubele colaterale?





03 mai 2006

valuri

ci'ca exista doar doua posibilitati: pe val sau sub val. cred insa ca-s cam superficiale. poti de exemplu sa calaresti valul - ok asta-i sinonima cu "pe val" - insa mai poti sa-l bei. sau poti sa te lasi dus de el. sau sa incerci sa tii pasul. insa varianta cea mai proasta e nici un val. atunci cand te trezesti esuat pe nisip si orice zbatere de eliberare nu face decat sa te afunde mai tare si sa trezeasca in tine un soi de constiinta a eternitatii. si mai rau - a eternitatii nemiscate. insa chiar si asa e quasi ok cat tine vara: te mai prajesti la soare, mai bei o bere, mai tragi o ocheada la vreo vilegiaturista nurlie... dar ce te faci cand vine iarna?


01 mai 2006

w.a.r.

te nasti, cresti putin si incepi sa lupti pentru ca alta sansa n-ai sa castigi jocurile la care participi. mai peste o vreme iara te trezesti ca lupti sa nu ramai corijent sau, mai bine sa iei premiul care-ti asigura vacanta aia lunga si linistita. si poate si-o bicicleta sau niste patine. mai lupti apoi sa obtii intalnirea cu fata din clasa paralela si nici nu-ti dai seama cand ajungi sa lupti sa te trezesti in fiecare dimineata ca sa mergi la birou si, intr-un tarziu sa-ti rambursezi toate creditele. pensia e doar pentru invingatori.

insa mai exista si cealalta lupta, cea launtrica, in care nu poti tine cu nici una dintre parti pentru ca ambele te reprezinta. si-n care nici nu mai conteaza sa invingi pentru ca automat esti si cel invins. si-atnci osciland intre pozitiile invins-invingator iti numeri ranile, le lingi sau le bei in functie de posibilitati si nu poti decat sa te bucuri de certitudinea (macar atat) ca inca esti.







20 aprilie 2006

un gand

am pus o sticla intre mine si viata. ma uit mereu la ea si, in ciuda transparentei, incerc sa ghicesc ce se afla in cealalta parte. din cand in cand am incercat sa pun imagini pe ea facand-o astfel mai atragataore. alte ori putina actiune. ba chiar, uneori am asternut si un fel de sentimente, sau, mai degraba niste temeri. cu totate astea n-am reusit s-o fac deloc mai prietenoasa. si nici mai penetrabila. si-am realizat ca ori de cate ori am incercat sa intind mana catre realitate, degetele s-au oprit intr-o suprafata rece si neteda.

cred ca a inceput sa-mi fie un fel de teama de realitate. sau, de fapt, am inceput sa realizez asta...






30 martie 2006

~~~

orice-ar spune cate unii viata - iara spun vorbe mari - evenimentele urmeaza cu oarecare constiinciozitate o sinusoida. pe masura ce trece timpul constati ca ea se amortizeaza. ceea ce, extrapoland, te duce cu gandul la acel beep prelung al aparatului de monitorizare cand apare un domn in alb sau bleu deschis si se uita la ceas.

o data esti pe val, imediat sub el, te cateri inapoi ca sa ai de unde sa cobori din nou. pana la urma nu stii prea bine care-i scopul final. sau chiar daca stii nu te poti abtine sa te mai zbati putin in speranta ca, poate poate, se mai schimba ceva.

din cand in cand insa apare eclipsa. e atat de mare incat nu poti decat sa stai cu ochii in sus si sa astepti sa vezi ce se intampla. chiar daca - din nou - intuiesti finalul nu poti misca nici un deget pentru a schimba ceva. si chiar daca l-ai misca, oricum lucrurile ar merge pe cursul pe care stiu ele ca trebuie sa-l urmeze...




01 februarie 2006

alergarea spre liniste

e un soi de paradox. fuga e la unul dintre capetele scalei iar linistea in celalalt. si totusi, ma trezesc din cand in cand alergand catre liniste. oare pentru ca ea - linistea - e din ce in ce mai departe? sau poate pentru ca alergarea in sine genereaza nevoia aia viscerala de liniste? liniste care odata atinsa te face sa-ti dai seama ca singura n-are cine stie ce valoare si, incet, incet te trezesti lund-o de la capat...

dar nu inainte de a poposi putin. si de a te umple...




17 ianuarie 2006

and I was fuckin' hi

ruga pentru zapada fu ascultata. si cea pentru genunchi intregi. si chiar si cea pentru o raza de soare. toate intr-acelas moment. si-atunci am luat scandura si m-am dat. si-am lasat dreacu poezia, trecutul si-o parte din viitor. si-am vazut ca uneori alunecarea la vale te poate duce mult mai "high" decat orice iarba.





10 ianuarie 2006

cronologic vorbind...

uneori cronologia lucrurilor are o importanta mai mare decat insemnatatea lor intrinseca. lucrurile se intampla pur si simplu si poate e bine asa. momentul in care se petrec insa poate face diferenta. cred ca in ultima instanta asta-i si motivul pentru care s-a inventat ordinea. chiar daca esti mic si-ti doresti "sa te faci mare" sau la senectute iti mai doresti iarasi saptispe ani. e bine deci sa curga avalansa insa de preferinta inainte sa treci tu prin culoar. si-i bine sa conduci in viteza insa numai dupa ce stii ce inseamna asta. si mai e bine sa cunosti o fata dar numai dupa cea cu care esti acum. sau mult inainte.

altfel se isca un haos din care nu mai iesi decat cu mare greutate. eventual.