oficial exist

s-amplinit luna de cand n-am mai vazut nimic. asta nici macar atunci cand m-am scremut. am constatat pur si simplu ca am inceput sa tin aparautul mai mult in rucsac decat in mana. cat despre ridicatul la ochi... parca se face cu dreptunghiul ala mic de sticla spre tine, nu? sa fie oare de la caldura? sau de la vraishtea ce-mi domneste prin cap. sau poate de la ochelarii care mi s-au recomandat? asta in contextul in care nu pot totusi sa cred ca s-au terminat chiar toate imaginile...

si m-am vazut astfel cantonat in pattern-uri: un concert 'ici, un salon 'colo, poate se mai insoara cineva si prind vreo doua cadre reusite. nici macar din amica blonda care si-a tras coafura noua si interesanta n-am scos nimic pentru ca... n-am vazut-o.

cu toate astea astazi am vazut doi pescarusi. care n-ar fi reprezentat mare lucru daca nu s-ar fi profilat pe nori frumosi, luminati de un soare jos in timp ce se roteau deasupra institutiei care-mi mananca zilele cu consecventa. insa de aici si pana la imortalizare calea e lunga. si n-am strabatut-o. si totusi am inceput sa mai sper putin. sau poate poate nu-i decat o incapatanare mai mare decat mine cea care ma indeamna sa scormonesc printre amintiri, doar, doar am ratat ceva. insa amintirile astea - zau asa - ma fac sa ma intreb: oare (mai)






exist?