motor + 0 = - anonimat

deci motorul te scoate din anonimat.
de ce? pai sa va spun...
de cateva zile mi-am luat motoreta. nu, NU este motocicleta (pentru ca nu e), nu-i nici scuter (pentru ca nu arata) nici "moped" nu-mi vine sa-i spun pentru ca ma enerveaza denumirea asta de manual.
mi-am luat deci motoreta pe care am legat-o de gardul din fata blocului. a doua zi o baba (nu-s lipsit de respect - ii spun asa pentru ca nu este o femeie in varsta este pur si simplu o baba) isi iteste capul intre basma si pervazul balconului si intreaba "locuiti aici?" evident ca locuiesc aici doar nu-s destul de tampit sa locuiesc la 3 cartiere distanta si sa leg motoreta de gardul vostru. si ca dovada ca intr-adevar nu-s lipsit de respect, raspunsul asta i l-am dat doar mental. "ah, da? bine atunci"
azi, dau sa plec, si ma interpeleaza un mos (pai daca asta e...) "locuiti aici?" duh, taman ce mai purtasem discutia asta. ca sa nu mai pomenesc ca in mod normal monotonia ma omoara. asta cand nu ma enerveaza. in fine, in timp ce baba avea doar o curiozitate (aicea iar devin misogin), mosul e ceva mai pragmatic: "pai motocicleta asta strica gardul". nu stiu cat de bine se asorteaza negrul cu verdele drept pentru care tac. "o sa-l darame de tot" - iara tac. am dubii serioase ca ar intelege faptul ca tufisul ala n-are cum sa sustina o suta de kile. "si-apoi, daca vreau sa fac curatenie in jurul blocului, cum fac?" - hait, aicea m-a prins, te pomenesti ca am cumparat un vehicul atat de mare incat din pricina lui nu se mai poate da cu matura in jurul blocului. sigur nu-mi trebe carnet sa pilotez ingineria asta? "pai" - ii zic -"urci pana la mine si facem curatenie impreuna". oferta parea sa aiba sens pentru ca a cantarit-o putin. ulterior insa si-a dat seama ca are o mare hiba: "pai si de unde sa stiu eu cand vreau sa fac curatenie?" aici m-a prins. nici eu n-aveam de unde sa stiu cand i se punea lui sa faca curatenie. am simtit brusc ca nu mai sunt chiar atat de stapan pe situatie. am incercat sa ii sugerez o programare. sa zicem pe cinci iunie. peste vreo cinci ani. acuma din doua una: ori in sinea sa era un soi de dizident si ura planul cincinal, ori nu era convins ca va prinde respectiva data. cert e ca desi parea sa nu-i convina perspectiva mi s-a parut ca ne despartim prieteni. insa asta nu voi afla cu precizie decat in momentul incare voi fasi primul cauciuc dezumflat si ventilul atent asezat langa ghena - poate ii mai trebuie cuiva.

pentru prima data poze chiar n-am pentru ilustrare. vor veni insa in curand.

accidentele de viata

gee, cat de mult poate sa se schimbe aspectul lucrurilor in functie de unghiul din care le privesti, de cum cade lumina pe ele sau de ce muzica ai ascultat in ultima vreme.

Raluca a murit. propozitie simpla. probabil ca mai simplu de atat nu se poate. orice alt atribut, complement, verb sau mai stiu eu ce alta parte de propozitie adaugata in scopul oferirii de detalii suplimentare ar atrage dupa sine riscul denaturarii.

de ce a murit Raluca? de oboseala: muschii obosesc, creierul oboseste, inima oboseste, plamanii obosesc, ficatul, rinichii si toate celelalte. iar cand obosesc dincolo de o limita, se duc si ele sa doarma putin.

si totusi, de ce naiba se ajunge aici? si de fapt cat e perceptie subiectiva si cat realitate? si-apoi, care-i realitatea???

in fine, hai s-o luam altfel: periodic (mai des decat ne-ar place noua sa se intample) oameni isi pierd vietile in campul muncii. mineri prinsi in galerii, muncitori rupti de explozii sau cazuti de pe schele, vanatori impuscati accidental piloti care cad - toate-s accidente de munca. le vedem la stiri iar in pauza de reclame dinainte de film am si uitat de ele. cazul Ralucai insa e putin diferit. la trei zile dupa eveniment radiourile inca vuiesc. pe internet cred ca s-au acumulat deja zeci de mega de texte pe bloguri si forumuri pe aceasta tema. oamenii incearca sa se stranga si sa organizeze ceva intre aducere aminte si forme de protest mai mult sau mai putin pasnice. si totusi, cu ce-i mai diferit acest caz de celelalte accidente de munca? e doar spiritul de tagma al "soarecilor de birou" sau e ceva subtil de-atat?

practic din toate opiniile de pana acum n-am izolat nici una edificatoare. taberele sunt impartite intre "saraca de ea si saracii de noi" si "n-a stiut sa spuna NU - exista si alte valori". adica alte valori decat realizarea profesionala, sentimentul ca dupa ce tac'tu iti dadea cu manualul in cap si-ti rupea pagina pentru ca tema era gresita in sfarsit ai senzatia ca incepi sa realizezi ceva by yourself. poate valorile alea cu familiile care in proportie ingrijoratoare se destrama - iar daca n-o fac asta este doar o alta dovada a inertiilor omniprezente - care nu-s decat scanteia si catalizatorul tuturor pruncuciderilor, fraticidelor si incesturilor. insa aici divagatia ar putea incepe si cine stie cand si unde s-ar putea termina. ceva ma face sa-mi doresc ca blogul asta sa fie un loc linistit drept pentru care incerc sa evit flame-urile chiar si intre mine si mine.

scriu toate astea relativ tarziu dupa petrecerea evenimentului. de ce? poate pentru ca mi s-a parut o chestie importanta si de anvergura si-am preferat sa ma gandesc mai mult (mda, asa gandesc eu incet...) sau poate pentru simplul fapt ca intre timp mi-am consumat resursele intelectuale cu gasirea solutiei la ecuatia care job, denmultit cu care pozitie impartita la care beneficii din care scadem timpul liber. sau mi-a fost pur si simplu lene, am fost sa (re)vad o parte (frumoasa) din tara si intre timp m-am bahlit de comentarii care (auto)compatimitoare, care docte si atoatestiutoare. desi n-am citit inca tot probabil ca aproape tot ceea ce era de spus pe tema asta s-a zis deja. iar ce n-a fost inca nu va fi acum. lucrurile trebuie sa se mai sedimenteze putin. ca intotdeauna nimic nu-i nici simplu nici cum ai invatat candva. la un moment dat trebuie sa improbizesi. si-atunci ce faci: cu capul de zid sau fugi pe fereastra?

iesirea din amorteala

pai intru direct in subiect pen' ca timpu-i scurt si am o viata de trait chiar daca nu prea mai stiu ce sa fac cu ea. deci: ieri am fost la cumparaturi. voiam sa fac un cadou cu ocazia zilei de 12 martie. nu, ziua in sine nu insemna nimic special. in fine, sar peste obisnuitele detalii de genul toata lumea face reclama la tot felul de produse pe care nimeni nu le are pe stoc. "mai treceti", "va sunam noi cand apare", "de ce nu incercati la alt magazin?" - solutii pe cat de logice, pe atat de enervante. sarind deci peste aceste detalii, ajungem direct in fata vanzatorului cu telefonul si cutia lui pe masa. l-am luat in mana, m-am uitat la el, l-am mirosit avea butoane - cam ciudate dar avea, avea display - cam ciudat dar avea, avea si clapa - cu deschidere bizara dar avea, in fine, cu toate ca mintea mea de inginer cam refuza ideea asta, chiar era telefon. l-am montat, l-am pornit, l-am sunat - mergea. am verificat existenta tutror cablurilor, incarcatoarelor, castilor, a tuturor maruntisurile care-ti complica viata cand iti iei un dispozitiv care are ca scop principal comunicarea simpla intre oameni. totul fiind ok platesc si dam sa strangem toate acareturile, moment in care prietena mea (ati ghicit, pentru ea era cadoul) se repede impetuos catre cutie. "hait - imi zic - sa vezi c-am uitat sa verific ceva... dar ce dreaku?" uimirea n-a durat mult pentru ca raspunsul se afla deja in mana ei. "uite, are si neckstrapp, asa-i ca-i dragut?" am inteles brusc ca uneori pur si simplu e mai bine sa lasi orice logica de-oparte si sa iei lucrurile asa cum sunt: dragute.

distorsiuni

intr-una din serile trecute - nu mai stiu cand pentru ca de mult am pierdut notiunea timpului, insa, ceva mai recent a inceput sa nu-mi mai pese - intr-una din serile trecute deci, in timp ce citeam atent internetul, privirea periferica mi-a fost atrasa de-o stire a televizorului: un adolescent agresiv, si-a luat elan si cu un pumn bine tintit sau pur si simplu puternic a ucis un alt adolescent mai putin agresiv. pe fondul sonor al chiraielilor rudelor (ambilor adolescenti) indurerate, se prezenta o imagine (postuma) de la locul faptei. in exact locul din sala de clasa in care o viata fusese luata si altele distruse, o lumanare licarea spre aducere aminte. fiind ea - lumanarea - montata intr-o halba de bere.

in acel moment o teama m-a cuprins: poate realitatea sa fie mai distorsionata ea insasi decat in mintea mea?

:'( / ;)

era foarte de mult un imparat care cu un ochi plangea si cu cel'lalt radea. nu-mi mai amintesc exact care era motivul sau pentru ca insasi povestea mi-a fost spusa de mult insa precis avea el un motiv serios.

era oare scindat imparatul intre viata de familie si cariera? avea el o pasiune ascunsa pe care n-o putea cultiva fiind prea ocupat cu intalnirile cu ceilalti imparati [aicea ma indoiesc - pe vremea aia nu se inventase schi-ul deci asta ar cam trebui sa iasa din discutie]? sau poate inca de pe-atunci devenise constient de o anumita duplicitate pe care nu reusea nici in ruptul capului sa si-o asume?

cert este doar faptul ca imparatul plangea/radea si uite-asa si-a trait viata pan' la adanci batraneti. si, mai mult decat atat, despre asta s-a scris si o poveste. poveste din care, la un moment dat ar fi trebuit sa invatam ceva. buba e ca ceva-ul ala imi cam scapa. si nici cel mai tare cip de-a fost inventat nu m-ajuta sa ma uit inapoi si sa realizez: CE?

francofonia vietii

eu si cu fancofonia am avut o relatie scurta dar sinuoasa - se mai mira cineva? totul a inceput cu studierea hartii bucurestiului si elaborarea de strategii complicate menite sa-mi aduca victoria in lungul razboi al drumului de dimineata dinspre casa spre birou. seara e ceva mai simplu pentru ca in ultima vreme ma intorc la ore la care doar amatorii de liniute mai sunt pe strazi. ori astia se misca repede. in fine, relatia a continuat prin aplicarea nici uneia dintre strategiile elaborate pentru simplul fapt ca lucrurile au mers ca unse de capul lor. iar aici curba sinusoidei a inceput sa aiba un trend ascendent. a urmat ulterior un mic palier in care l-am vazut la stiri pe presedintele unei republici la fel de francofone insa nitel mai bananiera decat a noastra scotindu-si dezinvolt AZP-ul dintre bucile c#rului. iar imediat dup-aia sinusoida a inceput sa coboare si-anume in momentul in care am constat ca toate evenimentele de care ar fi meritat sa te apropii si sa tragi un cadru, doua, taman se terminasera putin inainte ca eu sa aflu de ele. am ridicat din umeri si taman cand credeam ca nimic nu se mai poate intampla, ieri seara iau parte activa la urmatorul dialog:
- buna seara
- ...
- dati-mi si mie, va rog, doua cutii de Tuborg
- aaa, pai nu putem.
- ok, nu-i bai, las aicea banii si-mi iau eu din frigider ca-i la-ndemana
- pai nu putem dom'le, n-auziti? ca nu ne lasa astia cu francofonia. ne arde daca ne prinde. ne arde rau.
asta ca cand mie nu-mi ardea gatlejul dupa proletarul lichid. zau asa, tragi ca boul zi lumina la birou si cand s-ajungi acasa si sa-ti astamperi setea, n-ai cu ce, ca noi tre' sa ne integram undeva si pentru asta trebuie sa dovedim cat de virtuos e cetateanul roman.

noroc ca s-a terminat. de-acuma stiu ca maine dimineata, la volanul masinii EI de constructie frantuzeasca, imi voi face nervi prin trafic insa fara sa mai am nevoie de nici o strategie.

ni'c nou supt soare. sau...

iarasi ma uit in urma si vaz ca-i mult de-atunci, de ultima data. ma-c incet, incet in jos si de fiecare data cand cred ca-am atins minimul curbei constat ca, de fapt minusul axei y are valente nebanuite. mult timp n-am mai spus nimica (asta nu inseamna ca as face-o acum) din pricina constientei faptului ca s-a cam spus totul inainte. mai mult, n-am intarit cele spuse anterior din cauza unei mari dileme care ma bantuia. intre timp insa m-am lasat supt. de energie, de nervi, de timp, de tot. in asta insa, printre dezavanajele eviente, da din coate si-un mare avantaj: astia au reusit sa suga si dilema din mine. desi, daca stau sa ma gandesc bine, orice dilema aduce cu ea si o certitudine: macar stii precis ca nu ti-e clar nimic.

... si ramas eu asa fara dilema si implicit fara certitundine, ma uit in urma (iara, ce dreacu sa fac?) si gasesc o poza de pe vremea cand baietii din VV isi promovau ultimul album (hm) si pareau sa fie din nou pe val (nu chiar acelasi care odinioara "ii arunca in cortul ei"). si-mi dau seama ca daca pe certitudini nu, atunci macar pe premonitii ma pot baza. chit ca la un moment dat habar n-aveam ce inseamna.


asa-i ca (iar) n-am spus ni'ca? pai nici n-am promis altceva...