consecventa?

cu multi ani in urma am decis ca beam cam mult. sau, mai rau, cam prea regulat. ori regularitatea nu prea-mi era caracteristica pe atunci. cum nu-mi e nici acum - insa asta-i alta poveste. in contextul respectiv s-a ivit hotararea de a mai lua o pauza. n-as putea spune ca m-am simtit mai bine. nici mai rau insa, pentru o buna bucata de vreme sistemul a functionat. asta pana m-am intalnit nas in nas cu un festival al berii si-am cedat. ciudat este ca inca ma incapatanez sa cred ca berea (usor ilegala din punctul meu de vedere) bauta in acea seara a fost primul pas pe drumul pe care merg acum.

de putina vreme am constientizat din nou regularitatea de care vorbeam anterior. si-atunci, pentru ca va amintiti - nu ma caracterizeaza - am intrerupt-o cu o noua pauza. insa nu-i tocmai simplu pentru ca ispita pandeste la tot pasul. si n-am nici un chef sa iau cine stie ce drum de la inceput...de-aia incerc de data asta s-o iau putin mai analitic. in fond, anii scursi ar trebui sa fi avut si ei o influenta...

asta ca sa stim precis despre ce este vorba

pe furis. a se observa diagonala descendenta - moralizatoare

bere fara... alcool? filtru? frontiere? zahar? noima? dobanda? numar?

eliberare... oare?

sau doar o zbatere?

phoenix

"supravietuitorii se reinventeaza - renasc din propria lor cenusa precum pasarea phoenix". reinventandu-se insa e clar ca nu mai pot fi ce au fost inainte. si ca nici intr-un eventual "dupa" nu mai pot fi ce sunt acum. si-atunci unde-i beneficiul? adica ok, anterior erai intr-un fel. si oamenii te iubeau pentru asta. si tu ii iubeai. chiar pe ei sau pe altii. insa, la un moment dat ceva a mers prost si au aparut cele doua variante: renunti sau supravietuiesti. supravietuind insa nu vei mai fi chiar la fel. si alti oameni te vor iubi. si tu pe ei. si odata trecerea facuta, nu mai poti decat sa speri ca in urma va mai ramane un semn, sau macar o dara, ceva.

structuri...

cand ma gandesc la structura am in minte imaginea unei chestii robuste, menita sa se autosustina si sa-i sustina si pe altii. cand privesc insa una metalica, "paienjenis" este primul cuvant care-mi trece prin minte. ori menirea primordiala a plasei e sa te captureze. sau, daca nu, macar sa te incurce. si de-aici (din nou) dilema: care parte a perceptiei este cea corecta? si in oricare dintre varianet: este structura buna sau diabolica? pentru ca cel mai mult ma sperie combinatia celor doua interpretari: soliditate-captura.

zilele trecute m-am trezit iarasi prins intr-o structura veche de cand lumea. mai veche si mai solida decat piramidele. si de-atunci ma intreb ce-ar trebui sa fac s-o distrug si sa ies din ea. si mai mult decat atat: cat de mari pot fi pagubele colaterale?

valuri

ci'ca exista doar doua posibilitati: pe val sau sub val. cred insa ca-s cam superficiale. poti de exemplu sa calaresti valul - ok asta-i sinonima cu "pe val" - insa mai poti sa-l bei. sau poti sa te lasi dus de el. sau sa incerci sa tii pasul. insa varianta cea mai proasta e nici un val. atunci cand te trezesti esuat pe nisip si orice zbatere de eliberare nu face decat sa te afunde mai tare si sa trezeasca in tine un soi de constiinta a eternitatii. si mai rau - a eternitatii nemiscate. insa chiar si asa e quasi ok cat tine vara: te mai prajesti la soare, mai bei o bere, mai tragi o ocheada la vreo vilegiaturista nurlie... dar ce te faci cand vine iarna?

w.a.r.

te nasti, cresti putin si incepi sa lupti pentru ca alta sansa n-ai sa castigi jocurile la care participi. mai peste o vreme iara te trezesti ca lupti sa nu ramai corijent sau, mai bine sa iei premiul care-ti asigura vacanta aia lunga si linistita. si poate si-o bicicleta sau niste patine. mai lupti apoi sa obtii intalnirea cu fata din clasa paralela si nici nu-ti dai seama cand ajungi sa lupti sa te trezesti in fiecare dimineata ca sa mergi la birou si, intr-un tarziu sa-ti rambursezi toate creditele. pensia e doar pentru invingatori.

insa mai exista si cealalta lupta, cea launtrica, in care nu poti tine cu nici una dintre parti pentru ca ambele te reprezinta. si-n care nici nu mai conteaza sa invingi pentru ca automat esti si cel invins. si-atnci osciland intre pozitiile invins-invingator iti numeri ranile, le lingi sau le bei in functie de posibilitati si nu poti decat sa te bucuri de certitudinea (macar atat) ca inca esti.

un gand

am pus o sticla intre mine si viata. ma uit mereu la ea si, in ciuda transparentei, incerc sa ghicesc ce se afla in cealalta parte. din cand in cand am incercat sa pun imagini pe ea facand-o astfel mai atragataore. alte ori putina actiune. ba chiar, uneori am asternut si un fel de sentimente, sau, mai degraba niste temeri. cu totate astea n-am reusit s-o fac deloc mai prietenoasa. si nici mai penetrabila. si-am realizat ca ori de cate ori am incercat sa intind mana catre realitate, degetele s-au oprit intr-o suprafata rece si neteda.

cred ca a inceput sa-mi fie un fel de teama de realitate. sau, de fapt, am inceput sa realizez asta...

~~~

orice-ar spune cate unii viata - iara spun vorbe mari - evenimentele urmeaza cu oarecare constiinciozitate o sinusoida. pe masura ce trece timpul constati ca ea se amortizeaza. ceea ce, extrapoland, te duce cu gandul la acel beep prelung al aparatului de monitorizare cand apare un domn in alb sau bleu deschis si se uita la ceas.

o data esti pe val, imediat sub el, te cateri inapoi ca sa ai de unde sa cobori din nou. pana la urma nu stii prea bine care-i scopul final. sau chiar daca stii nu te poti abtine sa te mai zbati putin in speranta ca, poate poate, se mai schimba ceva.

din cand in cand insa apare eclipsa. e atat de mare incat nu poti decat sa stai cu ochii in sus si sa astepti sa vezi ce se intampla. chiar daca - din nou - intuiesti finalul nu poti misca nici un deget pentru a schimba ceva. si chiar daca l-ai misca, oricum lucrurile ar merge pe cursul pe care stiu ele ca trebuie sa-l urmeze...