renasterile sunt mereu timide?

adica - vreau sa spun - intotdeauna cand te reapuci de un lucru pe care credeai ca-l stapanesti ai un soi de trac? in sensul ca la inceputul fiecarui sezon cand te urci pe schiuri, prima tura e... altfel. sau in fiecare primavara cand iesi cu bicicleta prin oras te cuprinde un fel de paranoia? sau apropierea de o fata pe care de-abea ai cunoscut-o este intr-o oarecare masura similara cu "prima data"?

am stat doua saptamani despartit de tramvai. a fost bolnav. de fapt, sincer sa fiu, l-am cam stricat. intre timp am facut rost de cele trebuincioase si le-am pus cap la cap. aseara am adus tramvaiul acasa cu un sentiment ciudat. sunt obosit - mi-am zis - si-am si uitat senzatia.

astazi am scos din nou tramvaiul la plimbare. in lipsa de idei mai bune am ales ruta de fuga: autostrada. asta desi de data asta chiar nu mai fugeam de nimic. pentru ca nu mai am de ce sa fug. finalmente am ajuns la concluzia ca viata se poate trai si la pas. desigur, nu-i la fel de interesant dar se poate. si-apoi, simteam ca autostrada aia are valente ascunse. tocmai am aflat cam care-s ele (insa acestea sunt detalii asupra carora precis ne vom apleca cu o ocazie ulterioara.

pe scurt, am scos tramvaiul la plimbare intr-o incercare de impacare. de data asta ne-am intors acasa amandoi nevatamati. cu toate astea nu ne-am simtit mai prieteni. poate din cauza norilor negri care se adunau deasupra. sau a vantului potrivnic... nu-i nimic, mai incercam