si m-am vazut astfel cantonat in pattern-uri: un concert 'ici, un salon 'colo, poate se mai insoara cineva si prind vreo doua cadre reusite. nici macar din amica blonda care si-a tras coafura noua si interesanta n-am scos nimic pentru ca... n-am vazut-o.
cu toate astea astazi am vazut doi pescarusi. care n-ar fi reprezentat mare lucru daca nu s-ar fi profilat pe nori frumosi, luminati de un soare jos in timp ce se roteau deasupra institutiei care-mi mananca zilele cu consecventa. insa de aici si pana la imortalizare calea e lunga. si n-am strabatut-o. si totusi am inceput sa mai sper putin. sau poate poate nu-i decat o incapatanare mai mare decat mine cea care ma indeamna sa scormonesc printre amintiri, doar, doar am ratat ceva. insa amintirile astea - zau asa - ma fac sa ma intreb: oare (mai)
exist?
